Prima experienta

Trecuse aproape un an de cind luasem examenul de vinator si inca nu iesisem la vinatoare deloc. De cel putin sase luni ma tot "jucam" cu arma la poligon... incepusem sa o simt, sa nu mai ratez talerele decit rar. Totul imi dadea o stare de incredere in mine. Pina in ziua in care am pus mina pe telefon si mi-am sunat nasul: HAI LA VINATOARE... a inceput sezonul si vreau sa ies. (el deja iesise de vreo 6 ori)
Zis si facut. Intr-un weekend cum rar intilnesti in octombrie merg la munte la vinatoare de mistret. Am iesit putin stresat... eu ma gindisem la o rata sau un fazan, dar am ajuns la un animal care are o medie de 100kg si care te mai poate si ataca... :) Asta e... am iesit. Am ajuns pe un fond de vinatoare imens (36000ha am inteles ca are). La orizont se vedea platoul de la Paltinis intr-un soare inghetat, dar de care te bucurai la maxim. In jurul meu erau vreo 10 oameni, vinatori cu experienta si gonaci cu ciini. Toti oameni de munte. Acolo erau in largul lor (sau macar cu cei cu care am conversat mai mult), se simteau ca acasa. Unul din ei tocmai devenise salvamont si cu un spirit extrem de aventura.
Odata coboriti din masinile de teren, seful de grupa si paznicul de vinatoare pregatesc vinatoare. Acum, pe ce vai am fost, nu mai stiu dar a fost superb. Era o padure de stajar plina de frunze galbene cazute intr-un pat gros. Orice pas i-l faceai se azuea de la un kilometru. Dar inafara de asta, ... incarcarea armei mele se auzea si ea la fel de tare. (am o semiautomata) Cind dadeam drumul la inchizator trosnea ecoul in vale... :)) Certat de nas... ceva nu era bine. In regulamente spunea sa incarci in stand, ce sa fac? Raspunsul a venit singur... la semiautomata pot sa scot doar cartusul de pe teava, cele din incarcator le pot lasa acolo. Ok... zgomotul s-a redus cu 2/3.
Primul stand l-am avut undeva pe un drum la marginea unei vai destul de adinci. Nu a aparut nimic, iar mie mi s-a facut un frig crunt. (cu toate hainele smechere ce le luasem din america special pentru acest lucru)
Al doilea stand a fost dupa o deplasare de vreo 30 minute pe platou si o coborire printr-o padure splendida. Era ceva cum doar ochii unui operator de film poate sa gaseasca. Standul a fost totusi fara noroc. Alti vinatori au avut macar sansa sa vada o ursoaica cu doi pui si un cerr cu citeva ciute dupa el.
Pentru al treilea stand ne-am suit in masini si am mers pe versantul urmator. Era pe un drum linga care padurea fusese defrisata. M-am pitit intr-un pilc de brazi tineri, dar dupa un timp, cind soarele a inceput sa se ascunda dupa virful multelui, si sa se faca frig. am iesit si m-am asezat pe o buturuga stind nemiscat. Atit de nemiscat ca am atipit. Frumos a fost ca eram si atit de camuflat ca nasul meu (care era in standul urmator) cind a venit sa ma ia nu ma gasea.... :))) si ainceput sa ma fluiere pina m-am trezit. Eram la 5 m in fata lui si nu ma vedea, iar eu dormeam ca porcul.
Si asa se termina prima zi, simbata. Miine duminica, asteptam alte trasee.
Normal, desteptarea la 6, si la 7 ne-au luat niste prieteni de-ai nasului cu masina si am plecat spre munte. Se preconiza o zi mai frumoasa ca cea precedenta.
Alta fond de vinatoare, alti oameni, dar la fel de misto. Foarte de treaba si draguti. M-am bucurat de vreme si de ei, mai mult decit de vinatoarea propriuzisa.
Primul stand l-am avut linga un pirias, care nu am crezut ca face atit de multa galagie, si de ... frig si umezeala. Cit am stat in acel stand (aproximativ o ora) am stat cu ochii cit sfeclele, deoarece nu auzeam nimic, si am murit de frig. (era, inca, si foarte dimineata). Nu a iesit absolut nimic.
A doua pozitionare a fost in padure. Frunze pe jos, dar umbra multa... :(((
Nici aici nu am vazut nimic, dar.... am auzit ursul, si i-am vazut nevoile.... mincase mere... :))), iar dupa urma parea destul de micut. L-au alergat ciinii cit l-au alergat, dar mistreti nu au iesit.
Dezamagit ma gindeam sa ma bucur doar de acea minunata zi, dar am avut parte si de al treilea stand. Am urcat pina la locul cu pricina de mi-a iesit sufletul (nu credeam ca am devenit asa sedentar). Mi se dau toate explicatiile, mi se arata poteca mistretilor si de unde ar trebuii sa vina si pe unde sa ma asez eu. Normal... nu ma pun acolo si imi aranjez un lacas frumos undeva la soare. M-am asezat ca la plaja. Arma incarcata pe picioare, cu privirea spre locul de unde mi se spusese ca ar veni. Nu stau mult si se aude ceva de genul "armatei ruse" deplasindu-se prin frunze uscate. I-au arma alene, (styateam in fund, turceste) si o pun la ochi. In acea secunda, la max 15 metri de locul unde eram apare o turma de vreo 20 de exemplare. Veneau direct spre mine, dar cred ca prezenta mea in drumul lor ia derutat. Cred ca stiau drumul foarte bine, ioar eu eram in plus. Nu ma miscam si ii priveam in ochi prin catare. Stau acele citeva secunde si cred ca mi-a trecut prin minte totata viata. Aproape ca simteam cu adrenalina prinde miros. In final am tras... am ratat. Pozitia proasta, arma nu era sprijinita bine in umar, trag pe deasupra.
Toata lumea se ia de mine....aaaaa... cum ai reusit. Se ajunge si la ideea ca am ratat intentionat pentru a nu da de baut si a fi "botezat" de nas. Umorul era in floare, dar pina la urma toti au recunoscut ca am facut o treaba foarte buna. Asezindu-ma acolo si blocindu-le drumul stiut, cind am tras ei s-au spart in doua. O parte a luat-o spre standurile din sus, cealalata in jos. Daca ar fi luat-o pe drumul stiut erau sanse 90% ca nimeni sa nu mai vada nimic, dar toti sa auda... :))))
Asa ca am facut si eu o treaba buna.